„Etica e făcută să guverneze acţiunea, şi nu doar opinia. Încercând să rezolvăm problemele etice încercăm de fapt să aflăm cum ar trebui să trăim şi cum să ne reglementăm instituţiile sociale… Deoarece întrebările eticii se referă la modul cum ar trebui oamenii să trăiască… pentru a avea efect, răspunsurile trebuie acceptate şi interiorizate de cât mai mulţi, chiar dacă sunt simpli paşi într-un proces continuu.”
(Thomas Nagel)
În procesul asimilării informaţiilor ştiinţifice ale diferitelor discipline şcolare, înţelegând principiile, legităţile şi explicaţiile ştiinţifice din diferite domenii, elevii dobândesc treptat şi capacitatea de trăire şi înţelegere a semnificaţiilor valorice ale cunoştinţelor. În raport cu natura şi particularităţile informaţiilor asimilate prin studierea diferitelor obiecte de învăţământ, tinerii devin capabili să-şi exprime acţiunile valorice ştiinţifice, filosofice, morale, religioase, politice, ideologice, economice, ecologice, estetice etc. Acestea se sprijină pe motivaţia cognitivăa elevilor, care se conving treptat că abordarea sistemică este o metodă generală „hermeneutică” de obţinere a adevărului obiectiv, de relevare a legităţilor naturii şi ale vieţii sociale aşa cum există şi se manifestă ele în realitate, este metoda esenţială care stă la baza formării şi exprimării unei concepţii ştiinţifice şi umaniste privind realitatea fizică şi socio-umană.Pe baza cunoaşterii declanşate şi susţinute de motivaţia cognitivă, tinerii conştientizează faptul că nici ştiinţa şi nici filosofia, nici ideologia şi nici tehnică, tehnologiile şi artele etc.nu se pot desprinde de aspectul de subordonare faţă de social, nu pot rămâne indiferente, neutre, faţă de idealurile omenescului, ale umanismului autentic şi toate trebuie puse în slujba omului, căci numai aşa au sens.
Etica este disciplina care are ca obiect un aspect fundamental al acţiunii omeneşti care este desemnat, de obicei, cu termenul de „morală”. Morala priveşte preocuparea noastră pentru realizarea de acţiuni „bune”, pentru luarea deciziilor „corecte”. Ea face apel la distincţia esenţială dintre bine şi rău.Morala poate fi considerată drept o dimensiune constitutivă a umanităţii omului.
Moralizarea fiinţei este una dintre sarcinile educaţiei dintotdeauna. Obiectivele educaţiei morale se situează pe următoarele linii: formarea conştiinţei morale şi formarea conduitei morale. Prin procesul educaţiei morale se urmăreşte încorporarea şi punerea în act a valorilor morale ale societăţii. O persoana este educată din punct de vedere moral atunci când realizează o trecere de la stadiul heteronomiei morale, adică a urmării regulilor promulgate de alţii, la stadiul autonomiei morale, la autoimpunerea unor reguli sau valori interioare. Prin intermediul acestei educaţii valorile externe sunt interiorizate, acţionând cu de la sine putere, fără nici o forţare sau presiune specifică regularizărilor externe.
Formarea conştiinţei morale se face acţionând asupra mai multor componente: noţiunile şi reprezentările morale, ideile şi concepţiile morale, sentimente morale, atitudinile morale, convingerile morale, aspiraţiile şi idealul moral al personalităţii.
Formarea conduitei morale înseamnă acţiunea corelată asupra următoarelor structuri comportamentale:deprinderile morale, obişnuinţele morale, atitudinile morale, convingerile morale, aspiraţiile şi idealul moral al personalităţii.
Metodele şi procedeele didactice se vor corela cu laturile ce urmează să se formeze, cu particularităţile de vârstă şi individuale. Evantaiul metodologic este larg: supravegherea, exemplul moral, povestirea, exerciţiul (ordin, dispoziţie, rugăminte, avertisment, interdicţie), aprecierea, aprobarea (acord, laudă, recompensă), dezaprobarea (somaţie, observaţie, mustrare, pedeapsă morală), convorbirea, dezbaterea, conferinţă etc.
Învăţarea unor atitudini şi valori generale se va relativiza şi la specificul domeniului de manifestare a acestora. În procesul formării valorilor, de pildă, se va respecta o anumită gradaţie, cerută de particularităţile de vârstă.La copilul preşcolar se va impune formarea unor deprinderi şi obişnuinţe care vor fundamenta moralitatea de mai târziu.Se poate prefigura etape ale educaţiei morale în funcţie de componentele comportamentului etic: formarea unor obişnuinţe morale elementare, trezirea conştiinţei morale, cultivarea convingerilor morale, stimularea comportamentelor afective, formarea atitudinilor etice, structurarea unor valori şi a idealului moral.
În formarea şi cultivarea acestor componente se pot acţiona pe două căi: încurajarea atitudinilor pozitive şi reducerea sau preîntâmpinarea celor negative. Educaţia pentru valori morale este facilitată de prezenţa unui cadru afectiv pozitiv, stimulativ, generat de comportamentul profesorului. Respectul pentru personalitatea elevilor, stabilirea unor relţii permisive cu copiii, promovarea unui discurs echilibrat , fără stridenţe sau sentimentalisme argumentative, sinceritatea şi credinţa în disponibilităţile etice ale elevilor sunt pârghii indispensabile pentru formarea conştiinţei şi conduitei morale. Racordarea la viaţa reală, la istoria trecută sau prezentă a individualităţilor sau colectivităţilor, la experienţa elevilor, la resursele imaginative ale acestora se poate transforma într-o strategie suplimentară pentru cultivarea valorilor etice. Conştiinţa morală, după Louis Legrand, înseamnă cunoaşterea valorilor, care se cer a fi integrate apoi în comportamentul persoanei, integrare ce presupune chiar obligaţia, dacă voinţa individuală nu este în consens cu valorile promulgate. Educaţia morală, cu dimensiunile cognitive şi afective, se va realiza pe următoarele direcţii:
- cunoaşterea valorilor;
- justificarea teoretică a valorilor;
- sădirea sentimentului obligaţiei;
- cultivarea voinţei de conformare a conduitei la valorile prevăzute;
- crearea obişnuinţei de acţiune în conformitate cu valorile alese.
Omul fiinţează şi se desfăşoară nu numai în conformitate cu mobiluri intelectiv-practice, ci şi în concordanţă cu legile frumosului, ale armoniei şi coerenţei esteticului din natură, societate şi opera de artă.
Viaţa cotidiană stă, în mare măsură, sub zodiac esteticului. Ne întâlnim la tot pasul cu obiecte, activităţi ce poartă pecetea lui. Chiar şi educaţia presupune un registru estetic. Nu în zadar se vorbeşte despre o artă a învăţării şi educaţiei, de educator-artist, de scenariul şi ficţiunea didactică, unde autor-profesor îşi „joacă” un rol bine definit.
Expresia artistică se raportează în mod esenţial la acele constante care apar în toate culturile: naşterea, moartea, căsătoria, războiul, pacea şi alte momente ce marchează viaţa umanităţii.
Educaţia estetică nu vine să limiteze sau să afecteze libertatea alegerii sau aderării la frumosul autentic. Dimpotrivă, prin intermediul ei, se pregăteşte terenul întâlnirii cu valoarea – în cunoştinţa de cauză a subiectului – ce-şi transgreghează condiţia obişnuită într-o „ordine a imaginarului şi simbolicului” ce nu limitează, ci luminează, deschide un evantai de alegeri, opţiuni, asimilări.
Valenţele emoţional-estetice pot fi potenţate nu numai prin intermediul disciplinelor de profil, ci prin toate activităţile instructiv-educative, fapt ce reclamă pregătirea tuturor educatorilor în direcţia formării propriei sensibilităţi, dar şi pentru formarea sensibilităţii elevilor, în vederea receptării semnificaţiilor estetice.
Instruirea prin ştiinţe şi formarea estetică prin arte sunt activităţi complementare care se stimulează reciproc. Pentru educaţia estetică, frumosul poate fi atât scop, cât şi mijloc.